Un iubitor de carte şi de munte: Viorel Nicolau

Bună seara, suntem elevii Iftimescu Ecaterina și Suvăcuț Andrei și am dori să vă adresăm niște întrebări în legătură cu cariera dumneavoastră.

Cu mare drag vă voi împărtăși informațiile de care aveți nevoie!

Pentru început, cum vă numiți?

Viorel Nicolau.

Câți munți ați străbătut?

Din țară, eu zic că toate cele 14 vârfuri peste 2500, toți munții țării, inclusiv munții Măcin, inclusiv Ceahlăul, tot ce am putut.

Și din străinătate care au fost?

Din străinătate: Bulgaria, Rila, Musala, Carpații din Polonia, Tatra din Slovacia. Acesta a fost o plăcere.

Care a fost cel mai înalt munte care l-ați traversat?

Musala. Musala, pentru că avea 2925 de metri și ceva parcă. Bun, am fost în Alpii francezi până la 3700-3800, la un refugiu, nu mai știu cum, dar n-am simțit când am urcat.

Cum ați dezvoltat această pasiune pentru munte?

 Fiindcă trăiam în Piatra Neamț, datorită aerului de munte și lipsei de comoditate. Decât să stau la povești, îmi ziceam,  hai să mergem până la Izvorul Muntelui. Și de acolo urcăm, mai întâi mai bem o cafea, mai bem o bere, mai ceva, după aia urcăm.

Ce carieră simțiți că vi s-ar potrivi în afară?

Carieră? E greu de spus carieră. Ce mi-ar plăcea să fac? Aș continua cu cartea. Am fost profesor vreo câțiva ani și am plecat din învățământ pentru că trebuia să trec toți elevii. Am avut un elev, singurul care avea doi de 1 la mine. I-am zis să nu mai copieze, că nu e bine, el nu s-a oprit. Dacă crezi că poți să mă păcălești pe mine, un inginer, profesor… L-am lăsat pe toamnă. A venit mama lui și a plâns la mine să-l trec. Nu l-am trecut. Deci, dacă ar fi să îmi aleg o nouă carieră, aceea ar fi una în care să pot fi ca un duhovnic, exagerând, nu ca părintele Cleopa sau părintele Iustin, dar să-l pot înțelege pe cel de lângă mine, și el să mă înțeleagă, și când ne despărțim, să fim amândoi mulțumiți. O carieră de om bun.

Cum ați ajuns de la inginer, profesor și apoi jurnalist?

Simplu. Eu am stat mereu printre cărți. Era un lucru normal ca după anii 1990, să vreau să fac altceva. Mama mea era librar, am închiriat un spațiu și am făcut ce știam mai bine: să lucrez cu cartea. Profesoratul l-am făcut când eram și inginer. Și cum îmi plăcea să scriu, am devenit și jurnalist mai târziu.

V-a plăcut mai mult cariera de inginer sau profesor?

Nu am avut niciodată o favorită. Amândouă carierele mi-au plăcut în felul lor, din acest motiv am și ales ocupațiile respective. Odată ce îți place cartea, poți găsi mereu o meserie pe placul tău.

Doriți ca următoarele generații să continue ceea ce ați făcut dvs.?

Societatea se schimbă. Aș vrea să fie cineva care să aprecieze cartea la fel cum am prețuit-o eu. Să fie educator, profesor, orice ocupație ce ține de carte. În ziua de azi cine prețuiește cartea? Doar cei care sunt mai visători, aceștia fiind puțini. În anii 1990 aveam speranțe, deoarece dacă aveam o democrație, învățăm ceva, n-am reușit să învățăm decât puțin, iar acum eu cred că turma se lasă manipulată de niște nemernici, care au ajuns în niște funcții, fără să prețuiască un lucru anume.

Ne puteți da un sfat?

Păi, să prețuiți cartea, așa cum am făcut-o eu. Să arătați părinților voștri de ce să aibă grijă de voi, să le dați un motiv. Dacă învățați în prezent, mai târziu nu o să vă pară rău că ați făcut-o. Veți fi mândri de cariera pe care ați clădit-o de-a lungul timpului.

Vă mulțumim pentru interviu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *