PF Teoctist Arăpașu și sfârșitul comunismului

În lupta și rezistența Bisericii pe fondul politicii comuniste atee, din 1986 până după sfârșitul acestei era negre din istoria poporului român, păstorul Bisericii Ortodoxe Române a fost PF Teoctist Arăpașu.

Originar din Tocileni – Botoșani, viitorul patriarh a studiat la M-rea Neamț, Cernica și București, intrând de timpuriu în mănăstire, mai întâi la Sihăstria Voronei, apoi la M-rea Bistrița.

În 1947, ajuns arhimandrit, i se retrage acest rang din cauza poziției sale procomuniste, alături de Justinian Marina. Odată cu înscăunarea ca patriarh a lui Justinian Marina, începe și ascensiunea lui Teoctist Arăpașu: vicar administrativ al Episcopiei Iașilor (1948), episcop vicar patriarhal (1950), episcop al Episcopiei Aradului (1962), episcop al Episcopiei din Statele Unite ale Americii și Canada (1963, funcție neocupată propriu-zis din cauza neobținerii vizei), arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (1973), mitropolit al Moldovei (1977), patriarh al României (1986).

Între anii 1986 – iunie 1990 este și locțiitorul scaunului de Mitropolit al Moldovei, pentru că regimul comunist nu acordase nici un acord pentru ocuparea acestui scaun mitropolitan.

A continuat linia ecumenică a predecesorului său, Iustin Moisescu, susținând în același timp opera literară, culturală și administrativă a Bisericii.

Nu doar telegramele de felicitare adresate conducătorilor comuniști au constituit un motiv spre a fi considerat un apropiat al regimului, ci și alte fapte abominabile: ex. aprobarea distrugerii a 26 de biserici în București.

Proaspăt ales patriarh, PF Teoctist, secondat de mitropoliţii Banatului, respectiv Ardealului – Nicolae Corneanu şi Antonie Plămădeală – şi de Ion Cumpănaşu – şeful Departamentului Cultelor, asigură pe Nicolae Ceaușescu de tot sprijinul lor în politica internă și externă.

Elogiile aduse dictatorului Ceauşescu şi consoartei sale au continuat, neîntrerupt, până în ultimele zile ale « domniei » cuplului dictatorial, astfel încât în ziua de marţi, 19 decembrie 1989, la doar trei zile de la debutul protestelor din Timişoara (16 decembrie) şi a represiunii soldate deja cu numeroşi morţi şi răniţi (de ordinul zecilor), Teoctist Arăpaşu, în calitate de patriarh al BOR şi preşedinte al Adunării Naţionale Bisericeşti, îi adresa preşedintelui RSR, Nicolae Ceauşescu, o „telegramă de felicitare” prin care îşi exprima „profunda bucurie şi deplina satisfacţie pentru realegerea în înalta funcţie politică de conducere a poporului.

În Timișoara, în timpul mișcării populare din 16-19 decembrie, au murit oameni pe scările Catedralei Mitropolitane, în timp ce ușile acesteia au stat închise, ca și a bisericilor din oraș. ”Vinovații” găsiți pentru această lipsă de reacție la atitudinea publică au fost considerați: mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, preoții din oraș, dar și slujitorii din mănăstiri.

Nu putem să menționăm că în seara de 21 decembrie, în timpul evenimentelor din București, lângă Hotelul Intercontinental, în mijlocul manifestanților, se aflau și preotul Constantin Galeriu şi călugărul Daniel Ciobotea (consilier patriarhal), viitorul patriarh. Mult, puțin, a fost totuși consemnat un gest.

O seamă de fluturași aruncați în mijlocul manifestanților prin care se solicita și respect față de sărbătoarea Crăciunului ce va urma, mesaj pus pe seama patriarhului, au determinat pe oamenii din stradă să strige: ”Teoctist, Antihrist!”.

Începând din data de 22-23 decembrie 1989, atitudinea BOR se schimbă radical, chiar patriarhul și alți mitropoliți (ex. Nicolae Corneanu al Banatului) cerând susținerea libertății câștigate și a Consiliului Frontului Salvării Naționale.

La şedinţa extraordinară din 3-4 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al BOR „denunţă fosta dictatură şi îşi reafirmă în mod liber şi sincer, prin cuvânt şi faptă ataşamentul faţă de programul FSN de renaştere spirituală şi de refacere a vieţii sociale a ţării”

Contestat aprig în vremurile imediat post 89, la 10 ianuarie 1990 și-a scris cererea de retragere din funcția de patriarh, aprobată de Sfântul Sinod al BOR. A revenit însă ulterior, deoarece se crease un vid de putere în Biserică în vremurile tulburi post-comuniste.

La 30 iulie 2007, patriarhul Teoctist trece la viața veșnică, în urma unui stop cardiac, fiind înmormântat în catedrala patriarhală.

Articol realizat de regretatul profesor Cristian Vatamanu