Comorile Neamţului – la Grinţieş – Muzeul de Istorie şi Etnografie

Pe urmele  tradițiilor strămoșești

     Într-o dimineață cu mult soare și voie bună, elevii clasei a IV-a de la școala Gimnazială „Constantin Panțiru”  au pornit într-o scurtă dar interesantă călătorie pe urmele străbunicilor și ale bunicilor ce cândva au făcut cinste localității noastre. Doamna învățătoare le pregătise o surpriză,  urmau să viziteze muzeul satului și atelierul de tâmplărie al unui meșter tâmplar, care încă mai păstrează vie această veche îndeletnicire meșteșugărească. Obiectivele acestei vizite au fost bine stabilite, pentru ca la întoarcerea în școală, să putem disemina toate informațiile și experiențele întreprinse.

În muzeu, elevii , purtând straie populare, au descoperit obiecte vechi de sute de ani: lăzi de zestre pictate, covoare țesute manual, vase din lut și unelte folosite de bunicii de altădată. Într-o cameră mică, au văzut două  războaie de țesut adevărate, iar ghidul, în persoana domnului învățător Ilie Alexandru, pentru industrie casnică, țesătorie și Viorel Gheorghiu, pentru tâmplărie, cei doi  le-au explicat câtă muncă era necesară pentru a face o singură ie sau o singură bucată de draniță.

— Pe vremuri, oamenii făceau totul cu mâinile lor, le-a spus domnul  Alexandru, zâmbind. Lâna este una dintre cele mai vechi și mai valoroase fibre textile folosite de oameni. De-a lungul timpului, aceasta a fost apreciată pentru căldura, rezistența și confortul pe care le oferă. Drumul lânii de la oaie până la hainele pe care le purtăm este lung și complex, implicând numeroase etape de prelucrare și transformare. Fiecare pas contribuie la obținerea unui material de calitate, potrivit pentru realizarea articolelor vestimentare.

Totul începe cu creșterea oilor, animalele care furnizează lâna. Oile sunt crescute în gospodării, și vara merg la stână.

Tunderea oilor  are loc, de obicei, primăvara, pentru a proteja animalele de căldura verii. Tunderea se realizează cu mașini special acum, dar în trecut se tundeau cu foarfecele de tuns oi . După tundere, lâna se sorta după culaore și calitate.

După sortare, lâna este spălată într-un proces numit degresare sau spălare. Se folosesc apă caldă și substanțe speciale pentru a elimina impuritățile și lanolina, grăsimea naturală a lânii. Lanolina extrasă este valorificată ulterior în industria cosmetică și farmaceutică.

Lâna curățată este apoi uscată și trecută prin procesul de scărmănare și pieptănare. Scărmănarea desface fibrele și le amestecă uniform, în timp ce pieptănarea aliniază fibrele și elimină firele scurte sau încâlcite. Din lănă se făcea un caier, tors iar cu firul de lână , vopsit sau nu, se începea țesutul covoarelor sau împletitul hainelor.

După această poveste, elevii au urcat în podul muzeului unde au putut observa o mulțime de obiecte vechi.

Alexa  privea fascinată o colecție de fotografii alb-negru,aflată în podul muzeului de istorie și etnografie din comună, iar Andrei încerca să ghicească la ce foloseau diferitele unelte agățate pe pereți sau pe suportul special care se folosește și în present la unele stâni, prepeleac, unde ciobanii agață la zvântat vasele trebuitoare-donițe, ciubere, coveți, găleți etc.

Elevii au adresat întrebari interesante si deopotriva pline de curiozitate ghidului nostru. Câteva mărturii ale lor merită menționate în povestea noastră.

  Nectaria: „Mi-a plăcut foarte mult la muzeul de etnografie! Am aflat că femeile din sat țeseau covoarele la războiul de țesut și lucrau multe zile până terminau unul. Modelele erau foarte frumoase și colorate.”

  Andrei: „Cel mai interesant mi s-a părut cum lâna oilor era spălată, pieptănată și apoi transformată în fire pentru haine. Nu știam că este atât de multă muncă până să obții un pulover!”

  Iosefina: „Am rămas uimită când am văzut războiul de țesut. Domnul învățător d ne-a arătat cum se împleteau firele pentru covoare și câtă răbdare aveau oamenii de demult, ne-a povestit că el a învățat să țeasă de la mama lui, el fiind cel care a instalat și a facut funcționale cele două războaie din muzeu.”

  Tudor: „Mi-a plăcut să ating lâna și să văd cum se torcea cu fusul. Acum înțeleg de unde veneau hainele groase pe care le purtau bunicii la iarnă.”

  Daniel : „La muzeu am învățat că lâna oilor era foarte importantă pentru oameni. Din ea făceau șosete, pături, cojoace și covoare care țineau de cald întreaga familie.”

Sofia : Vizita a fost minunată! Mi s-a părut interesant că fiecare covor era lucrat manual și avea modele speciale care arătau tradițiile satului.”

După vizita la muzeu, copiii au mers la atelierul de tâmplărie al satului. Acolo îi aștepta nea Vasile,meșter popular, un tâmplar priceput cu mâini puternice și ochi blânzi, care a realizat troforurile pentru muzeu,pentru cerdacul și prispa largă a unei case muntenești, a unei familii de buni gospodari.. Atelierul mirosea a lemn proaspăt și a rășină.

— Bine ați venit, micilor meșteri! a spus el râzând.

Pe mesele mari erau așezate ciocane, rindele, dalte și bucăți de lemn de brad.

La strungul de lemn, vechi de 100 de ani, care folosește în loc de curea o bandă de mitralieră, Nea Viorel le-a arătat cum se transformă o simplă scândură într-un obiect frumos și folositor, cu care în trecut oamenii își acopereau casele și anexele gospodăriei . Cu multă răbdare, a realizat dintr-un şpan de lemn de draniță , lucrare înflorată cu ajutorul cârneciului și a cuțitoaiei, iar copiii au rămas uimiți.

-Vedeți voi, copiii, în trecut, majoritatea bărbaților din Grințieș lucrau în pădure ca tăietori de lemne, plutari, dulgheri sau tâmplari. Exploatarea lemnului era realizată manual, cu ajutorul topoarelor, joagărelor și fierăstraielor mari. Buștenii erau transportați cu caii sau pe râurile de munte, iar această activitate necesita multă pricepere și rezistență fizică. În toate zonele împădurite ale județului Neamț s-au dezvoltat ocupații  precum dulgheria, tâmplăria, dogăria, rotăria și sculptura în lemn.

O  ocupație importantă era tâmplăria. Meșterii realizau mobilier tradițional precum lăzi de zestre, mese, scaune, blidare și colțare. Aceste obiecte nu aveau doar rol practic, ci și decorativ. Ele erau împodobite cu motive populare sculptate sau crestate în lemn: rozete, dinți de lup, frunze de brad și motive geometrice specifice zonei montane. Locuitorii din zonă confecționau și obiecte gospodărești necesare vieții de zi cu zi: linguri, donițe, ciubere, cofe, fuse, greble sau furci. Aceste obiecte erau realizate manual, din diferite esențe de lemn, în funcție de utilizare. Meșterii știau foarte bine proprietățile fiecărui tip de lemn și alegeau materialul potrivit pentru fiecare obiect.

Prelucrarea artistică a lemnului ocupa un loc aparte în viața comunității. Mulți meșteri sculptau porți tradiționale, troițe și obiecte religioase. Ornamentele sculptate aveau adesea semnificații simbolice, legate de credință, protecție și natură. În județul Neamț, arta lemnului a reprezentat un adevărat simbol al identității culturale locale.

Dup ace elevii au ascultat cu atenție explicațiile domnului Viorel, doamna învățătoare a încheiat cu o concluzie această vizită

• Dragi elevi ai clasei a IV-a, meșteșugurile legate de prelucrarea lemnului au avut un rol esențial în viața locuitorilor din Grințieș. Lemnul a oferit oamenilor materiale pentru construcții, obiecte gospodărești și opere de artă populară. Priceperea meșterilor lemnari din această zonă demonstrează legătura strânsă dintre om și natură, plecăm mereu de la ce ne oferă ea ș ice putem crea cu darurile naturii. De aceea trebuie să o protejăm mereu.

La final, ieșind afară pentru poza de grup, au fost haiduci și haiducițe, în postura de model , creat într-un loc special amenajat.

La plecare, nea Viorel le-a spus:

— Să nu uitați niciodată tradițiile satului nostru. Ele sunt comoara cea mai de preț.

În drum spre școală, copiii vorbeau fără oprire despre tot ce văzuseră. Pentru ei, vizita nu fusese doar o ieșire, ci o adevărată călătorie în trecut, unde au învățat cât de importante sunt munca, tradițiile și oamenii care le păstrează vii.