Cea de-a treia excursite tematică a Clubului de Jurnalism de Mediu de la Borca – „Catharsis – Scripta Pro Natura”
Cea de-a treia excursie tematică (şi ultima a acestui an şcolar) a avut loc în perioada 29-30 mai 2026. Excursia, ca şi cele două anterioare, s-au desfăşurat în cadrul unui proiect PNRR iniţiat de Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca (COD IDENTIFICARE PROIECT F-PNRAS-2-2023-1608). După Parcul Naţional Ceahlău şi Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, ţinta de acum a fost Parcul Natural Vânători-Neamţ, o altă arie protejată de mare immportanţă din judeţul Neamţ. Dar nu numai. Căci vineri, micii jurnalişti au pornit cu grabă spre Masivul Rarău, unul dintre cele mai spectaculoase din Carpaţii Răsăriteni, în ciuda faptului că are doar 1651 m. Dar conglomeratele şi calcarele au format stânci şi abrupturi superbe, iar pădurile din jurul vârfurilor sunt bătrâne şi impresionante. Şi care au devenit subiecte de studiu pentru micii ziarişti. Pietrele Doamnei, Piatra Şoimului, Vârful Rarău, Pădurea Slătioara, Stânca Zimbrilor. Cei mai mulţi dintre micii jurnalişti s-au avântat pe traseul printre stânci, căţărându-se ajutaţi de lanţurile puse de cei de la Salvamont. S-a urmărit crucea albastră.
Un loc unde istoria se împleteşte cu legenda, de la Rareş-Vodă şi Elena Doamna până la Sandu Tudor sau Filaret Gămălău. Pietrele Doamnei sunt stânci calcaroase, impunătoare, o imagine ştiută de mulţi dintre montaniarzi şi este astăzi rezervație naturală, întinsă aflată la peste 1.600 de metri altitudine. Legenda spune că aici în micile grote uscate ale locului unde au vieţuit în vechime sihaştrii, Doamna Elena, soția lui Petru Rareș, s-ar fi adăpostit în timpul fugii de la 1538, de aici și numele, și se spune că tot aici și-ar fi ascuns averea. Şi despre commorile din Rarău s-au scornit multe şi mulţi au fost cei care le-au căutat, încă mai gropile făcute de cei care visau la lesne câştiguri.
Un traseu te duce de la Motelul Alpin către o platformă cu pardoseală de sticlă, suspendată între cer și stâncă, numită Piatra Șoimului, un traseu de vreo 20 de minute, uşor şi plăcut. S-au făcut două rampe metalice, care te duc către o platformă de 37 mp, prinsă în stâncă, suspendată la 600 de metri de sol, ceea ce ar însemna înălțimea a vreo 200 de etaje ale unui zgârâi-nori. Structura are balustrade de sticlă securizată și o panoramă spectaculoasă de 360 de grade spre Munții Rarău, Giumalău, Călimani și Rodnei și spre toată Valea Bistriței din munte. Platforma e sub forma unui cuib de șoim, de unde şi numele, transparentă sub picioare și rezistentă de poate susține vreo 12–15 persoane, circa 1250 de kilograme pe metru pătrat simultan. Copiii au fost încântaţi de privelişte. Şi cine n-ar fi! Iar apoi popasul la vechea mănăstire a lui Petru Vodă Rareş, începută la 1541. Loc de închinăciune, unde copiii au fost primiţi cu cuvânt bun şi cozonaci şi sucuri.
„În a treia și ultima excursie am fost pe Rarău.Minunat,dar greu de urcat și cum pietrele erau alunecoase a fost o adevărată provocare pentru mine.
Prima dată am fost la Piatra Șoimului. Am făcut poze superbe și apoi am mers pe Rarău. Am înconjurat Pietrele Doamnei și cum era abrupt, era greu să cobori. Am admirat priveliștea și când am ajuns jos am plecat spre o mănăstire. Era foarte frumoasă. Ne-am închinat și apoi am luat câte ceva de la pangar.
Spre seară am plecat la cazare. Am stat la Tulgheș. Locul a fost minunat. Seara am avut un mic concert la chitară la care am cântat și eu.
Am avut o zi grozavă! Sper că și ziua următoare să fie la fel de interesantă”, a povestit Casiana Bârgăoanu dintr-a cincea.
Au coborât apoi pe Bistriţa la vale, pe unde se scurgeau în trecute vremuri sute de plute, până la viaductul de la Poiana Largului, crucea drumurilor, de lângă bătrâna Piatră a Teiului, care se numea Piatra Dracului pe vremea lui Aleccu Russo. S-a înnoptat la Tulgheş, la Malvimend, la doamna Mihaela Petrache, apropiată de „Ecoul Munţilor” şi „Catharsis”.
Parcul Natural Vânători-Neamţ este cunoscut prin zimbrii săi ce au revenit în habitatul lor natural, dar şi prin mănăstirile şi schiturile, multe cu vechime, monumente de arhitectură şi de istorie. S-a ales traseul peste munte, pe Valea Secului, cu vizitarea Mănăstirii Secu, loc plin de istorie, unde au căzut vitejeşte eteriştii lui Iordachi Olimpiotul. Peştera Sfintei Teodora nu putea lipsi dintre locurile cercetate de micii jurnalişti, cu traseul printre stânci, la locul unde se strângea apa de băut, la micul altar. Şi nici Mănăstirea Sihla, un cuib monastic din mijlocul codrilor, cu o bisericuţă „dintr-un brad”, unde ne-a întâmpinat un călugăr volubil, intersat de ce fac copiii, cum învaţă, ce vor scrie şi ne-a mărturisit că nu i-a prea plăcut… şcoala.
Lacul Cuejdel este o minune a naturii, un lac de prăbuşire naturală şi circuitul în jurul său, unul tematic, a însemnat mişcare, învăţare, entuziasm. Un loc ce merită mult mai multă atenţie.
La Direcţia de Administrare a Parcului Natural Vânători Neamţ, elevii s-au oprit pentru zimbri, dar nu numai, aici li s-au oferit jocuri interactive, virtuale, au identificat specii de animale şi de plante. Gazda noastră a fost Ioan Mihuţ, un ranger al Parcului, care a colaborat excelent cu copiii, i-a îndrumat, le-a povestit, a fost unul dintre ei. Apoi au pornit în natură pe traseul tematic spre zimbri. Încă o zi plină şi numeroase subiecte pentru articolele lor. Urmează definitivarea revistei: „Catharsis – Scripta Pro Natura” şi a filmelor şi colajelor.
Încheiem tot cu spusel Casianei: „A doua zi am luat micul dejun și am plecat spre Târgu Neamț. Am fost la Lacul Cuejdel, am admirat priveliștea și am înconjurat lacul. Drumeția a fost palpitantă, deoarece te simțeai ca în junglă și trebuia să ai grijă unde calci astfel încât să nu te murdărești. De acolo următoarea destinație a fost la gradina zoologică. Am văzut zimbri mari, căprioare jucăușe, capibara adormită, un păun încăpățânat, fazan plimbăreț și multe altele. Apoi am fost la un centru de zimbri și am vizionat un filmuleț, am văzut albine, furnici și ne-am uitat în ochelari virtuali. Aceasta a fost și ultima excursie. Sunt puțin tristă că s-au terminat drumețiile, dar am avut cele mai frumoase momente din clasa a V-a plus amintiri de neuitat. Totodată am avut ocazia de a scrie articole. Mă gândesc ce șansă grozavă am avut cu acest club de jurnalism”. Daniel Dieaconu