Ziua 1:

Aventura noastră a început dis-de-dimineață, când am plecat de acasă plini de entuziasm. Prima oprire a fost la centrul de documentare al Parcului Național Ceahlău, unde ne-am bucurat de toate exponatele acestuia. De la început, ghidul ne-a întâmpinat cu zâmbet și ne-a povestit cum Ceahlăul ascunde nu doar peisaje frumoase, ci și legende, plante rare și animale sălbatice.

          Am intrat în sălile expoziției și am descoperit o lume interactivă: am atins texturi, am ascultat sunete din pădure și am aflat cum să recunoaștem urmele animalelor. În sala de cinema, am văzut un film despre viața lupului: cum își caută hrana, cum își apără puii și cum se strecoară prin pădure fără să fie văzut, dar și cum să-l protejăm. Mi s-a părut fascinant, dar și pe alocuri, emoționant. La finalul acestei experiențe, am ajuns la locul de cazare și am luat micul dejun.

          După-amiaza, am avut parte de o plimbare deosebită cu vaporașul pe Lacul Izvorul-Muntelui, pornind din Portul Bicaz. A fost o ocazie minunată de admira culmile munților reflectate în apa liniștită a lacului, alături de interpretarea mai multor melodii la chitară.

          Seara s-a încheiat cu o cină gustoasă și apoi cu retragerea în camere pentru odihnă.

Ziua 2:

          Dimineața a început cu un mic dejun energizant, urmat de o experiență plină de adrenalină la traseul montan Via Ferrata Astragalus, din Bicazu Ardelean. Am continuat cu un traseu la Lacul Roșu, unde am avut norocul să surprindem un grup de rațe sălbatice plutind liniștit pe apă, o imagine pe care cu siguranță nu o vom uita.

          La finalul prânzului, am intrat în rolul adevăraților jurnaliști: am realizat interviuri cu invitații speciali și am început să redactăm materialele. Printre invitați s-au numărat maestrul caricaturist Ovidiu Stanciu, domnii jurnaliști TVR3 și TVR Iași Vasile Arhire și Sergiu Ciocoiu, domnul profesor de informatică și TIC Eduard Bodea, doamna profesor de educație fizică și sport Haripcă Luiza, domnul învățător Tănasă Grigore Ciprian, fondatorul al mai multor asociații de promovare a culturii și tradițiilor milenare Marius Coșerariu, alături de care am avut ocazia să petrecem zilele de tabără.

          Seara, atmosfera s-a animat datorită concertului susținut de grupul „Eu Cred”, care ne-a oferit voie bună și energie pozitivă mulțumită multelor melodii interpretate la chitară și cântate atât vocal, cât și instrumental.

          Ziua s-a încheiat cu retragerea în camere, cu gândul la experiențele frumoase trăite și la aventurile ce vor urma în zilele următoare.

Ziua 3:

          A treia zi a fost dedicată creativității și explorării. O parte dintre noi am avut ocazia să petrecem ziua cu maestrul caricaturist Ovidiu Stanciu, un artist cu mult umor și talent, care ne-a introdus în arta caricaturii și a designului. Sub ochii noștri, dumnealui a realizat logo-ul oficial al taberei „Catharsis”, surprinzând perfect spiritul și energia grupului. Am aflat câtă atenție la detalii și câtă imaginație se ascund în spatele unui desen aparent simplu.

În același timp, ceilalți participanți au pornit din nou spre Lacul Roșu, unde au explorat împrejurimile și au descoperit noi unghiuri și povești ale locului. Fiecare și-a umplut jurnalul de tabără cu impresii, schițe sau fotografii, iar la finalul zilei ne-am reunit pentru a împărtăși experiențele trăite la ora cinei.

Ziua 4:

          Dimineața a început într-o atmosferă liniștită, cu miros de cafea și ceai venind de pe terasa gazdelor și cu glasurile colegilor care povesteau amintirile zilelor trecute. La finalul micului dejun, unii dintre noi ne-am întors în camere pentru a ne face bagajele. Fiecare își strângea lucrurile cu grijă, dar și cu un mic nod în gât, știind că tabăra se apropie de sfârșit.

Ne-am luat rămas bun de la gazdele primitoare, care ne-au însoțit pe parcursul întregii aventuri cu ospitalitate și zâmbete calde. Am schimbat câteva cuvinte de mulțumire, am făcut ultimele fotografii împreună și am promis că ne vom reîntoarce.

Drumul spre casă nu a fost doar o întoarcere, ci și o continuare a călătoriei noastre. Am oprit pentru a vizita mănăstirile de la Durău și Cerebuc, locuri încărcate de liniște și spiritualitate. În liniștea curților, am avut un moment de reflecție, gândindu-ne la tot ce am trăit în aceste zile.

În final, am pornit fiecare spre casele noastre, cu bagajele pline de suveniruri și inimile pline de amintiri. Tabăra „Catharsis” nu s-a încheiat cu adevărat odată cu plecarea noastră. Ea va continua în poveștile pe care le vom spune și în prieteniile care vor rămâne peste timp.

Maya-Mihaela Bicăjanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *