„Catharsis – Tabăra de Jurnalism” – primele activităţi

Proiectul „Catharsis – tabăra de jurnalism”, finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ şi implementat de Asociaţia Pro Grinţieş, care a oferit şi o importantă contribuţie logistică şi financiară, a avut o lansare întârziată, căci abia pe 4 iulie 2025 s-a semnat contractul cu CJ Neamţ. În aceeaşi zi însă, lansarea proiectului a fost una activă, prin […]
Din munţii Călimani – cu Petru din Ceahlău

Călătorul nostru din munţi – Petru din Ceahlău! O invitaţie la drumeţie.
Prin Făgăraş cu Petru de la Ceahlău

Petru de la Ceahlău îşi spune Petrică Arsinte, muzician, tâmplar, sculptor, tămăduitor prin mai multe tehnici, în special naturiste. Şi un mare iubitor de natură. Foarte des primesc fotografii şi filmuleţe de pe munţi cu expresia de final: „Mamă, ce ţară frumoasă avem”! Şi vă oferim cu sprijinul său un astfel de exemplu.
La pas prin munţii Rodnei: după bujorul de munte!

Mihai Panţiru, învăţător de la Grinţieş, este un pătimaş al Rodnei, munte pe care l-a străbătut de zeci de ori. Duminică, la solstiţiu, a plecat în căutare de bujor de munte. Şi se pare că a aflat din belşug. Ne-a oferit mai multe imagini sugestive. Este „un pribeag”, aşa cum îi place el să se […]