TITI COZMA – un veteran al folclorului muzical nemţean

Numele lui este Constantin Cozma dar toată lumea îl știe de „Titi”. S-a născut într-o comună de lângă Vaslui, pe 5 iunie 1949.  În același an, tatăl său s-a mutat cu serviciul la Tg. Neamț iar copilul a stat mai mult pe la bunici. În casă la bunici se făceau clăci și șezători iar bunica cânta melodii foarte frumoase împreună cu femeile de vârsta ei. Probabil că de atunci a prins dragostea și darul de a cânta. Peste ani a trebuit să meargă la școală, finalizând un Liceu pedagogic și o Scoală de artă populară, care au pus baza pregătirii generale și profesionale a artistului interpret.

          De la Orchestra profesionistă „Cernegura” din P.Neamț  plecase Mina Pâslaru  și se scosese la concurs un post de solist vocal. Din multimea de concurenți prezenți, a câștigat el. Pentru început, colegii lui, Valerica Patrichi, Vasile Lupu, Marcela Guragata și marele dirijor Dumitru Catargiu l-au sfătuit să culegă folclor autentic de la bătrânii satelor. Își aduce aminte cu nostalgie că era murdar de noroi până la genunchi și cu un casetofon în brațe, dar bucuros de materialul folcloric pe care îl adunase.

          Timp de 10 ani a fost solist la renumita orchestră și a avut ocazia să cunoască personal pe unii din marii artisti ai scenei românesti, artiști care colaborau cu „Cernegura”. A cutreierat prin majoritatea satelelor Neamțului, acolo unde orchestra avea spectacole, transmițând spectatorilor dragostea de cântec și de frumos. Ceea ce culegea de la unii, dădea prin mesajul său transmis de cântec, la alții. Vorba românească: „De la lume adunate și iarăși la lume date”.

          Anul 1990 a adus desființarea orchestrei „Cernegura” și o perioadă goală în domeniul conservării și promovării tradițiilor populare. Nenea Titi a ieșit la pensia binemeritată, iar colegii şi prietenii de la ansamblu şi-au văzut fiecare de viața lui. Unii au plecat prin lume iar alții au trecut în neființă, fară ajutor și sprijin.

          Ieșirea la pensie nu a însemnat sfârșitul activității pentru Titi Cozma, ci un nou început. Susținut moral și încurajat permanent de mine, a scris o carte cu amintiri și poezii populare pe care am avut onoarea să o redactez  și a colaborat cu materiale folclorice la una dintre puținele culegeri de folclor nemţean, „De la Piatra Neamț pe vale”, autori Ghiță Dandu și Delia Irimie Stoian, apărută în anul 2022 la Editura Hoffman.

         

În prezent, veteranul solist sprijină tinerele talente și colaborează efectiv cu majoritatea soliştilor și rapsozilor cunoscuți din Ținutul Neamțului. Pentru mine este un model viu,  una dintre puținele persoane rămase cu experiență în domeniul folclorului muzical nemțean.

Ghiță Dandu

*Adăugăm câteva versuri ale lui Titi Cozma, mai vechi sau primite recent:

Amintiri, Amintiri

M-am născut într-o căsuță,

La o margine de sat.

Atunci, se numea Străjescu,

Acel loc, eu n-am uitat.

Însă, primul an de școală,

L-am făcut acolo-n sat.

În casa lui TĂBĂCARU,

Și de-acolo am plecat.

Am ajuns la Târgul Neamț,

Unde lucra tatăl meu.

Școala era pe atunci,

Peste drum de un muzeu.

Casa Veronicăi Micle,

Asta era peste drum.

Despre ea și Eminescu

Eu, nu știam nicidecum.

Am aflat și de Ion Creangă,

Și de satul Humulești,

De Cetatea Neamțului,

Și-o mulțime de povești.

Mai fugeam și de la școală,

La Cetate mă urcam,

Îmi plăcea vântul cum bate,

Ozana, cu drag priveam!

După ani și ani de zile,

La Văratec am ajuns.

La mormântul Veronicăi,

De emoție, am plâns.

Anii au trecut în grabă,

La Piatra Neamț am plecat,

La orchestra „Cernegura”,

Și, pe scenă, aplaudat.

Multe amintiri frumoase,

Le mai am în mintea mea.

Chiar dac-am îmbătrânit,

Eu, nu le mai pot uita.

Și, n-am să uit niciodată

Pe colegi și pe colege.

Ce orchestră minunată,

Am avut mai altădată.

***

Fraților, vă las cu bine

Unde pleci, românule?

În altă țară, omule.

Că aici nu e de stat.

Totul, totul s-a furat.

Suportăm dureri prea mari,

Împărat și Proletari.

Numai mizeri și bogați,

Proletari și Împărați.

Asta este România,

Și din ’90 urgia.

Dacă ai un necaz mare,

Cui te plângi, mai frățioare?

Ei cu pile, pilișoare,

Noi, plângem cu capu-n soare.

Ne ajutăm singurei

Și plătim ce fură ei.

Ne blocase, frățioare

Și-ajutor de-nmormântare.

Nu ne-ajung banii de-o pâine

Și trăim de azi pe mâine.

Am ajuns la suflet goi,

Dar de vină suntem noi.

Că stăm toți cu limba-n gură,

Și privim la ei cum fură.

Au vile, au și palate,

De unde bănuți, măi frate?

Iar noi, oamenii cinstiți,

Stăm în genunchi oropsiți.

Dacă unul fur-o pâine,

Îl închide ca pe-un câine.

Altul, fură milioane,

Și-i mare domn prin saloane.

De-l bănuiești cu ceva,

A și trecut granița.

Are bani în bănci străine,

Trăiește și-acolo bine.

Are făcut și dosar,

Da-i uitat într-un sertar.

Asta este, măi române

Am plecat, vă las cu bine.

Peste ani, copii, nepoți,

Poate ne-or scăpa de hoți

Și-am veni acasă toți.

*

„Bine e în România”

Cântă cucul bată-l vina,

Pe români i-a prins rugina,

Că stau toți cu limba-n gură

Și privesc la hoți cum fură.

Copii-au plecat în lume,

c-aici n-aveau zile bune,

plâng bătrânii pe la porți,

că lele dor de nepoți.

…………………………..

Toți ne mint, toți ne înșeală,

Fără nici o socoteală,

Spun că legea-i pentru toți,

Dar eu zic că-i pentru hoți.

Draga noastră Românie,

Noi plecăm în pribegie,

Peste ani, copii, nepoți,

Poate c-or scăpa de hoți,

Și-om veni acasă toți!”

*

„Viața ți se dă odată,

s-o trăiești nemăsurată

s-o trăiești așa de bine,

ca să nu-ți fie rușine.

Să nu plângi la bătrânețe,

Ce-ai făcut în tinerețe.”

*

Balada puturosului

Harnic sunt și toți mă plac,

Treabă n-am, dar zic că fac,

Și mă rog la Dumnezeu

Să fie seară mereu.

Păpușoi-s de prășit,

Dar ziua s-o cam sfârșit.

De trei zile caut sapa:

Cred că a luat-o apa.

M-aș întinde-n pat degrabă,

Să visez că fac la treabă.

Of, că tare-i cald afară,

Am doi saci de dus la moară.

Morarul n-o fi prin sat,

Să-i ducă la măcinat?

M-aș duce și la cosit,

Dară mi-i tare urât.

Că de trag o brazdă, două,

Mă rog la Domnul să plouă.

Si mă-ntind sub un copac,

Și visez că treabă fac!

Mi-aș lua nevastă-n casă,

Ca să mă cheme la masă.

Și să-mi facă o cafea,

Când mă scol dimineața.

Că-s harnic și cu noroc,

Calc de cinci ori într-un loc.

Dar mai bine ca un cuc,

Singur vin, singur mă duc.

Of, să mai am și nevastă

Cred c-ar fi mare năpastă.

Vrea s-o îmbrac, vrea s-o dezbrac,

Dar eu singur, ce mă fac?

Mi-ar trebui ajutoare,

Mi-or veni vecinii oare?!