Zace-un voinic lângă bradul
Ce se scutură-ntr-un vânt
Care parc-aduce iadul
Şi îl urcă pe pământ.
A-nceput codrul să geamă,
Cerbii fug printre târşoase
Cucuvăi şuier-a teamă,
Ţipete din hăuri scoase.
Arnăuţi plin de firete
Şi cu flinte şi pistoale
Peste douăzeci de cete
Au lăsat satele goale,
Porunca de la domnie:
Să umple munţii de cruci
Prin codri să nu mai fie
Nici sămânţă de haiduci.
Erau mulţi, cu arme bune,
Călăuze vânzătoare
I-au dus pân’ la văgăune
Să-i prindă şi să-i omoare.
Au căzut voinicii toţi,
Toţi cei făr’ de lege zişi:
Este ţara fără hoţi
Dacă ei au fost ucişi?!
Bistriță, râu repezit
Cu ce oare ţi-am greşit
De tu nu mai ţii cu noi
Ci cu spurcaţii ciocoi,
Du la vale doar butuci
Şi nu leşuri de haiduci,
Nu du despuiate oase
Căpăţânele pletoase,
Toţi voinicii de prin sate
Ce-au murit pentru dreptate.
Ia şi cară de aici
Capete de venetici,
Învolburează-ţi apele
Şi îneacă liftele.
Că ţi-or mulţumi ţăranii
Şi te vor cinsti sărmanii,
N-or mai plânge fetele,
N-or boci nevestele,
Copiii toţi şi-or hrăni,
Bărbaţi-or îmbătrâni.
Şi or merge la pădure
Cu ţapină şi secure,
Nu baltag, nu flinte noi,
Ci două perechi de boi,
Să nu trag după boieri,
Ci s-adun blănuri de jderi.
La tine Bistriţă plâng,
Nu ştiu doru’ cum să stâng,
Văd cum pleacă, tineri pleacă –
Săraci în ţară săracă!
C-ai fost destul şi bogată!
Unde ţi-e averea toată?
Eu mă plâng făr’ de folos,
Tu-ţi cobori apele-n jos
Cu catarge şi cu plute:
Mii şi sute, mii şi sute…
Primăvară mama noastră,
A ieşit iarba pe coastă,
Nu mai stau la plugărie,
Plec iară în haiducie,
Când aud cântec de cuc,
Nu mai pot… mă duc haiduc!
desen deschidere Dimitrie Iavorschi
Daniel Dieaconu

desen de Costel Cojocaru